"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire și apoi lăsat în libertate deplină" - Rudolf Steiner
Suntem bucuroși să vă anunțăm că ne pregătim din nou să ne deschidem porțile, brațele și inima pentru o nouă generație de copii și părinți în alternativa educațională Waldorf! ️
Dăm start întâlnirilor cu familiile care doresc să cunoască o educație bazată pe armonia dintre minte, trup și suflet. O educație bazată pe iubire, iubire care dezvoltă și întregește omul.
Ești curios cine este cadrul didactic care va prelua clasa pregătitoare?
Te ajutam noi!
️ Doamna Anna Júlia Ludușan, profesor învățământ primar în alternativa Waldorf, cu a ei fire blândă, caldă și dedicată, este absolventă a Liceului Pedagogic “Mihai Eminescu” și a Facultății de inginerie din cadrul Universității "Petru Maior".
Anna Júlia este un om parcă desprins dintr-o poveste, e ca o zână bună. Ea, pășește zi de zi printre copii cu blândețe, răbdare și lumină în privire. Cu fiecare cuvânt rostit, sădește în sufletele copiilor semințe de cunoaștere, iar în mințile lor aprinde dorința de a descoperi lumea.
Nu folosește baghete fermecate, ci povești, zâmbete și încurajări. Din mâinile ei cresc vise, curaj și încredere, iar fiecare copil învață nu doar să scrie și să citească, ci și să creadă în sine.
Sub aripile ei protectoare, micii școlari învață că greșeala este un pas spre reușită și că bunătatea face lumea mai frumoasă.
Ea, va primi cu brațele larg deschise o nouă generație de copii dornici de a trăi și simți experiența școlară.
Dacă dorești să o cunoști pe doamna învățătoare și să iei primul contact cu Școala Waldorf într-un mediu cald și primitor,
️Accesează și completează chestionarul: https://forms.gle/S4xRrFQGShgd9daP6 , apoi, prima întâlnire cu doamna învățătoare va avea loc în ziua de 5 februarie 2026, orele 17:00, la Școala Gimnaziala Nicolae Bălcescu, strada Libertății Nr. 36.
Abia așteptăm să vă cunoaștem!
balcescums@yahoo.com